Cum va evolua piața IT până în anul 2020?

img_header-2.png

Avantajele de a lucra ca specialist IT și pasiunea față de acest domeniu sunt doar două dintre motivele  pentru  care  tineri  ca  tine  aleg  să  studieze  IT.  Cu  toate  acestea,  dacă  decizi  să  te pregătești pentru o carieră în acest domeniu, e bine să știi și cum va evolua piața IT în următorii 4 ani și cât de promițătoare este această cale pentru tine.

EY România arată că:

  • 27% din cei care studiază IT încep să obțină certificate tehnice încă din timpul studiului.
  • România se află în TOP 10 la nivel mondial ca număr de specialiști IT certificați.
  • Aproape 90% din profesioniștii IT sunt vorbitori de limba engleză.

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care România este văzută ca o țară cu foarte mare potențial pentru dezvoltare în următorii ani.

Ce planuri au companiile?

Conform unui raport realizat de Brainspotting, peste 50 dintre marii jucători de pe piața IT cu activitate în România au planuri de extindere pentru următorii 2 ani. Deci, companiile IT vor continua  să  ofere  noi  locuri  de  muncă pentru  cei  care  se  pregătesc  în  domeniu  și pentru proaspăt absolvenți.

O  estimare  ANIS  arată  că,  până  în  anul  2020,  cererea  de  specialiști  în  tehnologii informaționale se va tripla în comparație cu cei aproximativ 95.000 de specialiști existenți la momentul actual. În aceste condiții, media anuală de 7.000 de absolvenți cu studii IT&C nu va fi suficientă pentru a acoperi cererea pieței, cred specialiștii EY România. 

Care sunt șansele de angajare în următorii 4 ani?

Cu  asemenea  prognoze,  șansele  de  angajare ale celor  cu  pregătire  în  domeniul  IT&C  vor continua  să  fie  de  100%.  Fiind  un  domeniu  în  care  numărul  locurilor  de  muncă  depășește numărul  de  specialiști,  companiile  IT  vor  continua  să  se  întreacă  în  oferte  salariale  și beneficii suplimentare de nerefuzat pentru a atrage tinerii cu potențial și juniorii.

Care e potențialul de creștere al industriei în opinia specialiștilor?

Reprezentanții ANIS spun că veniturile vor avea o rată  de  creştere anuală  medie  de  11% în următorii 3 ani.  Eugen  Schwab,  vicepreşedintele  pentru  România  şi  Europa Centrală şi de Est al PAC, apreciază că potenţialul teoretic al industriei de software şi servicii informatice din România poate depăşi 6 miliarde de euro, până în anul 2020.

Previziunile  pieței  IT  în  România  susțin  faptul  că  pregătirea  pentru  domeniul  IT  rămâne  o decizie inspirată, iar șansele de a avea o carieră de succes în industrie sunt în continuare mari, mai ales că solicitări vor exista mereu, atât pentru piețele consacrate, cât și pentru noile ramuri în care este nevoie de specialiști IT.

» Află mai multe despre cursurile de Dezvoltare Software

Publicat de Tatiana Mîndrilă

Managing Director STEP IT Academy
Tatiana se implică în proiecte noi cu pasiune, de la primele idei până la implementarea și îmbunătățirea lor. A absolvit Hotel Institute Montreux din Elveția, unde spune că a învățat cea mai importantă lecție din cariera ei: ”Clientul are întotdeauna dreptate.”

Abonează-te la știri

Joburile viitorului in IT

Descoperă cum poți să devii SUPEREROU IT!

Descarcă eBook-ul

Cum să îți începi cariera în IT

Cover_eBook-1.png

Află ce sfaturi au pentru tine 20 de specialiști în industrie

Descarcă eBook-ul

Cele mai citite